Admiterea
în învăţământul postliceal va fi organizată, în
anul şcolar 2007-2008, într-o singură sesiune, în
perioada 10-14 septembrie, potrivit unui ordin al ministrului
Educaţiei, Cristian Adomniţei. Admiterea în învăţământul
postliceal se organizează de obicei în două etape, după
încheierea sesiunii iunie - iulie şi respectiv august a
examenului de Bacalaureat.
Potrivit ordinului MECT, unităţile de
învăţământ care şcolarizează clase de învăţământ
postliceal (şcoală postliceală şi scoală de maiştri) îşi
vor elabora Metodologia de admitere pentru învăţământul
postliceal în conformitate cu prevederile Legii învăţământului,
pe baza unor criterii generale elaborate de minister.
„Clasele
înfiinţate de MECT vor fi finanţate de la bugetele locale,
alocate inspectoratelor şcolare, iar clasele cerute de operatorii
economici sau de administraţia locală vor fi finanţate de
solicitanţi”, precizează ordinul.
Membrii comisiei de admitere
vor trebui să semneze declaraţii, în nume propriu, privind
respectarea criteriilor generale de admitere şi a metodologiei de
admitere. De asemenea, ei vor elabora, pentru proba scrisă, în
ziua în care se susţine aceasta, trei variante de subiecte.
Preşedintele comisiei de concurs va alege unul dintre aceste plicuri
pentru examen şi unul de rezervă.
Rompres