O
grupare de crimă organizată de 35 de persoane care se ocupau cu
traficul de persoane dinspre estul spre vestul Europei, a fost
anihilată, în urma unei acţiuni comune a poliţiştilor
români şi maghiari. Peste 100 de moldoveni şi ucrainieni au
fost ajutaţi de membrii reţelei să treacă fraudulos frontiera cu
Ungaria. Poliţiştii urmăreau de mai mult timp grupul, care avea o
structură bine organizată. Cei 35 de români care traficau
persoane spre vestul Europei îşi racolau clienţii, cu
precădere din Ucraina şi Moldova. Apoi, îi treceau pe aceştia
în mod fraudulos în Ungaria şi îi călăuzeau până
în Italia şi Franţa.
Membrii reţelei se foloseau
pentru aceasta de paşapoarte româneşti falsificate prin
înlocuirea pozei. Pentru fiecare persoană pe care o treceau
frontiera cu Ungaria, membrii reţelei încasau aproape 3000 de
euro. Şase persoane au fost deja arestate, iar o alta a primit
interdicţia de a părăsi România.
În paralel,
autorităţile maghiare au reţinut pe teritoriul Ungariei, alţi
şase membri ai aceleiaşi reţele. Celelalte persoane ale grupului
infracţional sunt cercetate în stare de libertate.
Antena
3