O poliţistă de 23 de ani a murit în urma unui accident rutier ce a avut loc în noaptea de joi spre vineri, pe drumul naţional DN 28 B, între localităţile Flămânzi şi Copălău, judeţul Botoşani.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, tânăra a fost găsită în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare.
„La caz s-au deplasat o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu modul de descarcerare din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, ambulanţa de terapie intensivă mobilă SMURD şi o ambulanţă SAJ. Când au ajuns la locul evenimentului, forţele de intervenţie au constatat faptul că toate persoanele erau în afara autoturismelor, iar una era în stop cardio-respirator", au transmis reprezentanţii ISU.
Surse din Poliţie spun că poliţista conducea un autoturism care a intrat în coliziune cu o altă maşină care a derapat şi a pătruns pe contrasens. Tânăra se îndrepta spre casă.
Potrivit Monitorul de Botoșani, polițista care a murit se numea Beatrice Andreea Bracău. Mașina pe care o conducea a fost spulberată de un autoturism condus de un șofer de doar 22 de ani, din județul Suceava. Tânărul care a derapat dă vina pe carosabilul alunecos.
„Colega noastră, Beatrice, a absolvit Școala de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr", Câmpina, în luna octombrie 2022 și își desfășura activitatea în cadrul Poliției Orașului Flămânzi.
În timpul producerii accidentului aceasta se afla în timpul liber și se îndrepta spre casă.
Cu inimile îndurerate, ne luăm rămas-bun de la colega noastră, Beatrice, care și-a pierdut viața mult prea devreme, într-un tragic accident rutier. Plecarea ei lasă un gol imens în sufletele noastre, dar și în comunitatea pe care a slujit-o cu devotament și curaj.
În aceste momente grele, suntem alături de familia îndurerată, căreia îi transmitem sincere condoleanțe și întreaga noastră compasiune.
Odihnește-te în pace, Beatrice! Vei rămâne mereu în inimile noastre și în amintirea tuturor celor care te-au cunoscut”, este mesajul transmis de IJP Botoșani.