Se mai spune că Dragobete a fost transformat într-o buruiană, numită Năvalnic, de către Maica Precista, după ce nesăbuitul a îndrăznit sã-i încurce şi ei cărările. În dimineaţa zilei lui Dragobete, înveşmântaţi în straie de sărbătoare, flăcăii şi fetele se întâlneau în centrul satului sau în faţa bisericii. În unele zone, exista obiceiul ca fetele mari să strângă apă din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă, despre care se spunea că e născută din surâsul zânelor, era păstrată cu grijă, existând credinţa că avea proprietăţi magice: făcea fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase.
În Mehedinţi, exista obiceiul numit ?zburtorit?, potrivit căruia la prânz fetele se întorceau în fugă spre sat. Fiecare flăcău urmărea fata care îi era dragă. Dacă băiatul era iute de picior şi o ajungea, iar fata îl plăcea, goana se sfârşea cu un sărut în văzul tuturor. Acest sărut simboliza logodna celor doi tineri, pentru cel puţin un an de zile. Nu de puţine ori, aceste logodne ludice precedau logodnele adevărate, Dragobetele fiind un prilej pentru comunitate pentru a afla ce nunţi se mai pregătesc pentru toamnă. Deoarece exista credinţa că Dragobetele îi va ajuta pe cei gospodari să aibă un an mai îmbelşugat decât ceilalţi, oamenii respectau această sărbătoare la fel ca şi pe cele religioase - nu munceau, doar îşi făceau curăţenie prin case.
Sărbătoarea românească a dragostei se mai numeşte, în funcţie de regiune, ?Sântion de primăvară?, ?Ioan Dragobete?, ?Drăgostiţele?, ?Cap de primăvară?, ?Logodna? sau ?Însoţitul paserilor? sau ?Ziua Îndrăgostiţilor?.
Antena3.ro
