Controlul a început cu Bucureştiul şi va continua în întreaga reţea de distribuţie de medicamente din ţară. De luni, vor fi verificate toate farmaciile cu circuit închis, adică cele din spitale şi 20 la sută din cele cu circuit deschis. Vor fi verificaţi şi distribuitorii de medicamente care, în acest moment, sunt în conflict deschis cu Ministerul Sănătăţii.
?Vreau să dovedim că nu e criză de medicamente şi am dispus ca echipe mixte ASP şi CJAS să facă controale", declara Eugen Nicolăescu, ministrul Sănătăţii. Vor fi verificate intrările de medicamente în farmacii, ce comenzi s-au făcut şi dacă acestea s-au onorat, dar şi dacă farmaciştii au pe stoc medicamentele pe care le-au contractat cu CNAS.
Ministrul sănătăţii a precizat că nu este un control de intimidare, dar în opinia sa, cerinţa distribuitorilor de medicamente în ceea ce priveşte majorarea preţurilor este nejustificată.
Ministerul Sănătăţii va afişa pe site-ul instituţiei o nouă listă cu medicamente compensate, care va fi stabilită după alte criterii.
Antena 3