Activitatea portuară din judeţul Constanţa a fost afectată din cauza ceţii foarte dense. Ofiţerii Căpităniei Zonale Constanţa au decis închidrea a trei din cele patru porturi româneşti de la Marea Neagră. Traficul pe canalul Dunăre-Marea Neagră a fost de asemenea restricţionat, iar ecluza de la Agigea a fost închisă. Vizibilitatea a fost sub o milă marină, iar comandanţii navelor au fost avertizaţi să folosească toate semnalele acustice şi luminoase de care dispun pentru a se evita accidentele. Manevrele de intrare ieşire în porturi a navelor,pot fi reluate doar în condiţiile unei vizibilităţi adecvate, adică de peste o milă marină.