?Nu sunt omul preşedintelui şi nu sunt omul nimănui?, a adăugat procurorul şef al DNA, precizând că dovada cea mai grăitoare în acest sens o reprezintă poziţia pe care a adoptat-o în cazul dosarului Flota. ?După numirea mea, a venit vorba despre dosarul preşedintelui - Flota?. Acolo a fost un pseudo-conflict, a explicat Morar, ?în care am spus că preşedintele nu poate fi cercetat în timpul mandatului decât în caz de înaltă trădare. Imediat după asta au strigat unii că nu am dreptate. Preşedintele a susţinut în 2 rânduri că vrea să fie cercetat. Eu mi-am susţinut punctul de vedere. Am avut atunci o discuţie cu preşedintele în care mi-am spus argumentele, şi anume că legal el nu poate fi cercetat?.
În ceea ce priveşte subiectul ?băieţilor deştepţi din energie?, Morar a declarat că rareori aceştia ajung să fie trimişi în judecată. Infracţiunile de corupţie sunt destul de greu de dovedit, de aceea există această categorie de infracţiune de abuz în serviciu, care ascunde actele de corupţie nedovedită. Cu toate astea, băieţii deştepţi care stau în spatele instituţiilor scapă de cele mai multe ori. ?Când nu putem dovedi corupţia, îi trimitem în judecată pe cei care îşi încalcă atribuţiile de serviciu, iar cei care profită scapă?, a subliniat Morar.
Antena3.ro