Nelu Ilie, supărat, de altfel, pe presă, ca şi colegul sau, a spus că au fost eliberaţi "marţi" (30 ianuarie ? n.r.), ulterior a retractat, invocând o problemă cu memoria, ajungând la concluzia că au aflat despre eliberare joi seară, fiind predaţi autorităţilor române vineri, pentru ca într-un final să calculeze şi să obţină un termen de "patru, cinci zile", nici acela sigur, fără o consultare prealabilă a "hârtiei de eliberare din spital".
Cu menţiunea că spitalul respectiv era doar o metaforă, marcată de Ilie prin ghilimele gestuale. Interesant, cazul reţinerii lor în Irak a fost semnalat pentru prima oară de presa din ţară la data de 31 ianuarie.
Citiţi articolul complet în Jurnalul Naţional