Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a declarat, marţi seară, că îşi doreşte să crească efectivul Armatei României, care s-a redus în timp şi doreşte să ajungă la 100.000 de cadre, de la 85.000 cât sunt acum împreună cu civilii. „Nu şi-ar fi imaginat nimeni că pe teritoriul României ar putea să cadă resturi de drone, nu şi-ar fi imaginat nimeni că vom fi hub umanitar, nu ne imaginam că atunci când mergem pe litoral, pe Marea Neagră, pot apărea mine”, a afirmat ministrul.
Întrebat despre creşterea efectivelor Armatei, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a subliniat sprijinul politic de care se bucură.
„Voi răspunde la întrebare invocând sprijinul politic de care eu vreau să vă spun, cu toată sinceritatea, că am avut parte. Am servit ca ministru al Apărării când Guvernul era condus de domnul Ciucă, am servi ca ministru al Apărării şi în perioada în care Guvernul a fost condus de domnul Marcel Ciolacu. În ambele situaţii, Ministerul Apărării, eu ca ministru, am avut parte de sprijin”, a spus Angel Tîlvar, la Antena 3, marţi seară.
Creşterea efectivului Armatei se bazează pe nevoia de apărare, a subliniat ministrul.
„Dorinţa noastră de a creşte efectivul se bazează pe nevoia de apărare şi contextul în care trăim. Cu toţii urmărim ce se întâmplă în România şi în lume şi cu toţii suntem de acord că acum mai bine de 1.000 de zile nu şi-ar fi imaginat nimeni că pe teritoriul României ar putea să cadă resturi de drone, nu şi-ar fi imaginat nimeni că vom fi hub umanitar, nu ne imaginam că atunci când mergem pe litoral, pe Marea Neagră, pot apărea mine care să fie istorice sau să fie generate de conflictul din Ucraina”, a declarat Angel Tîlvăr.
Acesta a precizat că Armata României a avut la un moment dat în jur de 330.000 de militari.
„Apartenenţa la NATO a făcut ca numărul de militari să fie redus, iar acum suntem în situaţia în care avem în jur de 85.000 împreună cu civilii”, a mai spus Angel Tîlvăr, care a precizat că se doreşte a se ajunge la 100.000 de persoane.