Starea de disconfort termic va fi accentuată şi de intensificările vântului, care se va face puternic resimţit mai ales în Transilvania, Moldova, Delta Dunării, sudul Banatului, sud-vestul Olteniei şi în zona litoralului. În zona montană, unde temperaturile maxime se vor situa în jurul valorilor de -12 - -14 grade Celsius, este posibil ca viteza vântului să depăşească 100 km/h. De menţionat este faptul că asocierea dintre procesul de răcire accentuată a vremii şi intensificările susţinute ale vântului vor face ca la munte indicele de răcire să înregistreze valori ce ar putea echivala ?35 de grade Celsius în termometre.
SÂMBĂTĂ
La munteVremea va continua să se răcească, devenind deosebit de rece. Înnorările vor fi temporare şi ziua, izolat, va ninge slab. Vântul va sufla tare.
În BucureştiVremea va continua să se răcească. Cerul va fi noros, iar ziua vor mai fi condiţii de ninsoare. Vântul va sufla moderat ziua. Maxima: 0°C, iar minima: ?9°C.
DUMINICĂ
La munteVremea se va menţine deosebit de rece. Cerul va fi temporar noros, favorabil ninsorilor slabe. Vântul va prezenta intensificări.
În BucureştiVremea va fi rece, iar cerul temporar noros. Maxima: 0°C, iar minima: ?10°C.
VEŞTI BUNE PENTRU SCHIORI, ZĂPADĂ DE PESTE UN METRU LA MUNTE
Antena3.ro