Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr a murit după ce s-a înfipt cu mașina sub un TIR parcat regulamentar pe Autostrada A1

Un tânăr a murit după ce s-a înfipt cu mașina sub un TIR parcat regulamentar pe Autostrada A1

Andrei Naiţă
1 minut de citit Publicat la 10:49 19 Iun 2024 Modificat la 10:49 19 Iun 2024
accident alba tanar tir
Un tânăr de 22 de ani a intrat cu mașina sub un TIR, pe A1. Sursă foto: Antena 3 CNN

Un tânăr de doar 22 de ani a murit, marți noaptea, după ce a intrat cu mașina sub un autocamion parcat regulamentar pe A1. Tânărul era din Hunedoara.

”La data de 19 iunie 2024, în jurul orei 01.32, polițiștii rutieri din cadrul Biroului Autostrăzi au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe A1, km 297, sensul de mers Sibiu-Sebeș.

Un autovehicul ar fi intrat în coliziune cu un autocamion care se afla parcat regulamentar.

La locul evenimentului rutier a intervenit și Secția de pompieri Sebeș cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, descarcerarea și 2 ambulanțe SAJ pentru acordarea primului ajutor medical și descarcerare”, anunță ISU Alba. 

Tânărul de 22 de ani, din Hunedoara, se afla singur în mașină. Potrivit apropiaților, nu se pune problema unei sinucideri.

”La sosirea forțelor de intervenție la locul producerii accidentului aceștia au găsit un autoturism strivit în care se afla o persoană, care prezintă leziuni incompatibile cu viata, mai exact conducătorul auto, care era singur în mașină. Este vorba despre un tânăr, în vârstă de 22 de ani, din Hunedoara”, se mai arată în comunicat. 

 

 

×
x close