Un șofer a fost filmat în timp ce urca la volanul unui BMW F10 pe pârtia de schi din stațiunea Borșa. Mașina a circulat chiar sub telescaunul care duce la Cascada Cailor.
Mașina a fost văzută în timp ce urca pe panta acoperită cu zăpadă, sub telescaunul care face legătura cu Cascada Cailor, imaginile fiind surprinse de un turist aflat în telescaun.
Filmarea a fost postată pe TikTok și arată cum autoturismul urcă panta, sfidând regulile și punând în pericol siguranța celor prezenți pe pârtie.
Clipul a strâns zeci de mii de aprecieri și reacții și a devenit viral în doar câteva ore.
„Întrebarea îi ce caută el acolo?”, întreabă o persoană în comentarii, în timp ce o alta îi răspunde că: „Pentru cei cu nevoi speciale (la mansardă) e permis”.
„Pârtia e specială pentru BMW, totuși le poți întâlni și pe plajă sau linia de tramvai”, mai comentează o persoană.
Astfel de acțiuni sunt interzise pentru a nu pune în pericol schiorii și pentru a nu deteriora pârtia.
Autoritățile locale pot aplica sancțiuni șoferului pentru încălcarea reglementărilor privind circulația rutieră în zonele dedicate sporturilor de iarnă, precum și pentru pericolele generate de acest gest iresponsabil.