Un îngrijitor de la Grădina Zoologică Pitești a fost atacat de un tigru în timp ce încerca să hrănească animalul sălbatic și a murit din cauza rănilor. Potrivit primelor informații, bărbatul de 50 de ani ar fi fost mușcat de cap.
Autoritățile au fost alertate și au intervenit de urgență. Îngrijitorul a fost transportat la spital dar, din păcate, a murit.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, îngrijitorul avea cel puțin opt ani de experiență. Colegii lui sunt în stare de șoc și nu își explică ce s-a întâmplat. Ulterior, Primăria Pitești a confirmat aceste informații.
Martorii spun că bărbatul nu ar fi închis ușa între spațiul de plimbare și spațiul de cazare și așa a ajuns tigrul la el.
Polițiștii au deschis o anchetă pentru a aflat ce s-a întâmplat, iar zona a fost securizată pentru a preveni alte incidente.
"Potrivit informaţiilor preliminare, acesta s-a prezentat la serviciu fără a semnala probleme de sănătate, însă, în timpul desfăşurării activităţilor zilnice, a intrat în cuşca tigrului fără a respecta protocolul de siguranţă specific, prevăzut în procedura de protecţie a muncii pe care toţi angajaţii instituţiei o cunosc şi sunt instruiţi să o aplice întocmai. Din nefericire, această abatere a dus la un atac fatal din partea animalului", se arată într-un comunicat transmis de Primăria Piteşti.
Conform aceleiaşi surse, la nivelul Grădinii Zoologice Piteşti se desfăşoară o anchetă internă, pentru a se stabili circumstanţele exacte în care s-a produs incidentul şi eventualele măsuri necesare pentru a preveni astfel de situaţii de viitor.
"Este primul incident de acest fel petrecut în cadrul instituţiei, în ultimii 50 de ani. Angajatul care şi-a pierdut viaţa în aceste condiţii tragice avea o experienţă de peste 8 ani în acest domeniu, lucrând în cadrul Grădinii Zoologice Piteşti din data de 21.05.2015. Conducerea instituţiei şi colegii sunt profund afectaţi de această pierdere", se mai menţionează în comunicat.
Reprezentanţii Primăriei Piteşti precizează că autorităţile competente "au fost informate şi colaborează în cadrul investigaţiei".
Comunicatul IPJ Prahova:
În această dimineață, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați cu privire la faptul că, un bărbat, angajat al Grădinii Zoologice, ar fi decedat.
Conform primelor cercetări, bărbatul, în vârstă de 50 de ani, ar fi pătruns în țarcul unor animale sălbatice ținute în captivitate, moment în care ar fi fost surprins de unul dintre acestea.
Din păcate, în urma leziunilor suferite, bărbatul a decedat.
Corpul bărbatului va fi transportat la unitatea medico-legală, pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.
Cercetările sunt continuate de polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești, în cauză fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă, neluarea, respectiv nerespectarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii evenimentului.