ANPC a închis un hotel de 4 stele din Eforie Nord, miercuri, după ce a descoperit mai multe nereguli, în urma unei sesizări primite din partea unui turist care a ajuns la spital cu toxiinfecție alimentară.
„În urma unei sesizări primite de la un consumator, în care acesta reclama faptul că s-a intoxicat de la mâncarea primită la Hotelul Amalia din Eforie Nord, unde era cazat pentru tratament, Comandamentul Litoral 2024 - structură a Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), special creată pentru a supraveghea piața în zona litoralului Mării Negre, în sezonul de vacanță - a desfășurat o acțiune de control la unitatea respectivă.
Precizăm că afecțiunea acuzată de consumator a fost menționată și pe biletul de ieșire din spital, pus la dispoziție în urma investigațiilor medicale realizate din această cauză.
După verificările derulate, comisarii ANPC au constatat o serie de abateri de la legislația în vigoare, fapt care a dus la aplicarea următoarelor sancțiuni:
- amenzi contravenționale în valoare de 25.000 lei
- oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficiențelor, și relocarea persoanelor cazate, pe cheltuiala operatorului economic.
Neregulile înregistrate sunt
În blocul alimentar:
- folosirea unor produse alimentare cu data limită de consum depășită
- utilizarea unor agregate frigorifice neigienizate
- depozitarea la temperaturi necorespunzătoarea produselor alimentare finite
- folosirea unor ustensile de bucătărie neprofesionale și a unor coșuri fără capac cu acționare la pedală
În spațiile de cazare:
- folosirea unor dușuri cu baterii exfoliate, oxidarte, cu garniture ale căzilor de duș mucegăite
- lipsa saltelelor de protecție sau a protecțiilor pentru perne
- depozitarea, la parterul clădirii, în lipsa balconului a diverse materiale
- lipsa mapelor de informare a turiștilor, în camera.
Menționăm că unitatea, clasificata 3 și 4 stele, funcționează cu circuit închis, meniul fiind prestabilit de Casa de Pensii. La momentul controlului se aflau cazate 100 de persoane pentru care Casa de Pensii a asigurat suma de 2.500 lei/persoană pentru 16 zile, incluzând cazare, masă și tratament, în funcție de pensia fiecărui consumator, aceștia acoperind diferența sejurului.
În urma acțiunii de control, ANPC va trimite o informare către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului solicitând desclasificarea unității din Eforie Nord”, a transmis ANPC într-un comunicat.