Un băiat de 14 ani şi-a pierdut viaţa în urma unui accident cumplit, după ce maşina în care se afla s-a răsturnat într-un șanț de colectare a apelor pluviale. Potrivit autorităților, șoferul, tatăl adolescentului, s-ar fi speriat de un câine și a tras de volan. Bărbatul își ducea copilul la școală, iar apoi urma să meargă la serviciu.
Accidentul s-a produs în această dimineaţă, pe DN 56, în județul Dolj.
Potrivit IPJ Dolj, șoferul, un bărbat de 43 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 56, între localităţile Perişor şi Radovan, a pierdut controlul direcţiei, după ce un câine ar fi ieșit în fața autoturismului și ar fi încercat să evite un impact.
Mașina s-a răsturnat într-un şanţ de colectare a apelor pluviale.
Impactul a fost atât de puternic încât adolescentul a fost găsit la câțiva metri distanță. Cei doi erau singuri în mașină. Bărbatul își ducea copilul la școală, iar apoi urma să meargă la serviciu.
Un alt șofer a sunat la 112. Din nefericire, echipajele care au ajuns la fața locului nu au mai putut face nimic pentru copil.
Tatăl a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. De asemenea, acestuia îi vor fi recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întrucât nu a putut fi testat la faţa locului.
Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.