Antena 3 CNN Actualitate Locale Tragedia cu trei morţi tineri şi trei răniţi, care a avut loc în Neamţ, surprinsă de camerele de înregistare

Tragedia cu trei morţi tineri şi trei răniţi, care a avut loc în Neamţ, surprinsă de camerele de înregistare

Georgiana Adam
3 minute de citit Publicat la 15:20 31 Mar 2024 Modificat la 16:05 31 Mar 2024

Sunt imagini cu impact emoţional, unde se vede cum două maşini s-au ciocnit şi s-au răsturnat în curtea unei familii.

Doi dintre tinerii morţi erau fraţi, singurii copii ai unei familii. Aveau 17 şi 23 de ani.

Şoferii celor două maşini erau verişori şi aveau de puţin timp permis şi maşina. Alţi trei tineri au ajuns în stare gravă la spital. 

Doi dintre tinerii morţi, George Alexandru şi Raul Ciprian, sunt fraţi, din comuna Poiana Teiului, Neamţ.

Celălalt tânăr mort în accident, Cristian, este din Holdița, județul Suceava.

Primele imagini de la locul tragediei în care au murit doi fraţi tineri şi un alt adolescent au fost difuzate, duminică, la Antena 3 CNN.

Alți trei au ajuns în stare gravă la spital, după ce mașinile lor s-au ciocnit și au ajuns peste gard, în curtea unei familii, în comuna Borca din judeţul Neamţ. 

Două mașini pur și simplu au zburat de pe carosabil și au ajuns în curtea celor două gospodării.

Este un accident care a fost provocat din cauza vitezei excesive. 

Practic, cele două mașini au trecut prin garduri și prin garajul acestei case, au rupt stâlpi de beton, garduri de fier, iar înăuntru pompierii au trebuit să descarcereze mai multe persoane. 

Doi frați de 23 și 17 ani care erau într-una din maşini au murit, iar din celălalt autoturism, un tânăr de aproape 18 ani, a murit şi el, pentru că nu a mai răspuns manevrelor de resuscitare. 

La locul accidentului este acum precum un loc de pelerinaj. Sunt foarte mulți oameni care opresc, vin și aduc lumânării și aduc în ultimul omagiu pentru tinerii care au murit.

Totul s-a petrecut noaptea trecută, în jurul orei 0:45, atunci când cele două mașini s-au atins în viteză. 

Se pare că șoferul de 23 de ani nu a respectat o distanță destul de mare față de celălalt autoturism și din acest motiv cele două mașini s-au ciocnit. 

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, însă martorii spun că e posibil ca cele două mașini să se fi întrecut pe drum, ținând cont că la acea oră carosabilul era liber. 

Alții spun că pur și simplu mergeau amândoi cu viteză și s-au atins, iar din acest motiv șoferii au pierdut controlul volanului.

În momentul când au ajuns forțele de intervenție, au găsit trei tineri încarcerați, iar după ce au fost extrași aceștia, paramedicii au constatat că aveau leziuni incompatibile cu viața.

Alte trei persoane au reușit să se autoevacueze din autoturisme, însă au suferit leziuni destul de grave și au fost transportate la spitalele din Târgu Neamț și din Piatra Neamț, cu multiple traumatisme la nivelul capului și al toracelui. 

O a şaptea persoană, un bărbat de 23 de ani, a refuzat transportul la spital. 

Acum, polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și pentru vătămare din culpă. 

Urmează să se stabilească exact cum s-a produs accidentul.

×
x close