Tânăra de 25 de ani din Iaşi, care era pe punctul de a-şi pune capăt zilelor, a scăpat miraculos.
Sosiţi la locul incidentului, salvatorii au reuşit să o convingă pe tânără să intre înapoi în casă, însă aceasta s-a dezechilibrat şi a căzut de pe geam. S-a oprit prima data pe pervazul vecinului de la parter.
"Făceam un duş şi am auzit la un moment dat: Ajutor! Ajutor! Şi nu ştiam cum să ies mai repede, m-am şters, am zis că s-a întâmplat ceva. Când am ieşit, efectiv, am văzut-o pe fată pe pervaz la mine", a precizat vecinul.
"La ajungerea forţelor profesioniste persoana se afla la nivelul geamului, ulterior a fost convinsă să intre în casă, dar s-a dezechilibrat şi a căzut", a declarat George Onofreiasa, purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi.
Apoi a căzut peste pompierii sosiţi pentru a o salva. În final tânăra uşor rănită a fost dusă la spital pentru îngrijiri.