Antena 3 CNN Actualitate Locale Un tânăr de 19 ani a murit după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Suceava

Un tânăr de 19 ani a murit după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Suceava

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 00:18 18 Iun 2024 Modificat la 00:29 18 Iun 2024
accident tren

Un tânăr de 19 ani a murit, luni seară, după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de tren, în orașul Lițeni din Suceava.

Maşina a fost prinsă sub locomotivă, a precizat ISU Suceava.

La faţa locului au intervenit pompierii militari, cu două autospeciale cu accesorii pentru descarcerare, cu sprijinul a două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean Suceava, dintre care unul cu medic.

Pompierii militari l-au descarcerat pe şofer, care era singur în maşină. 

„Victima a fost extrasă. Din nefericire, are leziuni incompatibile cu viaţa, iar medicul aflat la faţa locului a declarat decesul. Victima este un tânăr în vârstă de 19 ani”, transmite ISU Suceava.

În tren se aflau aproximativ 120 de călători, dar niciunul nu a necesitat îngrijiri medicale.

Traficul feroviar, oprit temporar în urma accidentului

„La ora 22.05 s-a redeschis circulaţia feroviară între staţiile Vereşti şi Liteni, pe firul II. Trenul IR 1952 a fost reînscris în circulaţie din staţia Vereşti, după o staţionare de 90 de minute, din cauza accidentului produs pe firul I”, a anunţat purtătorul de cuvânt al CFR SA.

×
x close