Antena 3 CNN Actualitate Locale Stațiunile montane, luate cu asalt de turiști. Cozi uriașe la urcările pe pârtie | ”Toată lumea vine să se distreze, s-a deschis sezonul!”

Stațiunile montane, luate cu asalt de turiști. Cozi uriașe la urcările pe pârtie | ”Toată lumea vine să se distreze, s-a deschis sezonul!”

Ovidiu Stan
1 minut de citit Publicat la 13:26 14 Ian 2024 Modificat la 13:26 14 Ian 2024

Nici nu putea fi mai frumos, pentru că aici putem vorbi despre un paradis alb, așa cum îl numesc iubitorii sporturilor de iarnă, care au ajuns la cota 1800 pentru a se bucura de pârtii.

Atmosfera este foarte frumoasă, oamenii se bucură de zăpadă din belșug, iar pârtiile de pe domeniul schiabil sunt practicabile și sunt foarte bune Pârtiile sunt foarte bune în Poiana Brașov și, de asemenea, sunt foarte mulți schiori care au venit să practice acest sport de iarnă. Începând de ieri, turiștii au posibilitatea să coboare pe domeniul schiabil până la telegondolă, acolo unde s-au format cozi uriașe.

În GALERIA FOTO de mai jos puteţi vedea imagini de pe pârtiile din Poiana Brașov.

”Și ieri a fost destul de aglomerat, sperăm că astăzi va fi totuși mai bine, însă toată lumea vine să se distreze, s-a deschis sezonul. E foarte frumos!”, spune un turist.

”Vom face minim 10 coborâri, să ne încadrăm în program, că eu am de prins un tren către București. E prima zi de schi pe sezonul acesta. Profităm și de vremea asta frumoasă. Pe noi nu ne sperie gerul. Am adus copii la schi”, a spus un alt turist.

×
x close