Antena 3 CNN Actualitate Locale Un şofer român de TIR, care a mai ucis în trecut, a fost reţinut pentru crima de la Petroşani

Un şofer român de TIR, care a mai ucis în trecut, a fost reţinut pentru crima de la Petroşani

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 08:50 18 Apr 2024 Modificat la 08:51 18 Apr 2024

În trecut, fostul șofer de TIR a mai fost condamnat pentru uciderea unei alte femei, care practica prostituția.

Acum, acesta a fost reținut în cazul cadavrului găsit în apropierea fostului poligon de tragere din Petroșani.

"Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.

În timp ce victima se afla în compania inculpatului, condamnat anterior pentru comiterea infracțiunii de omor calificat, acesta a ucis-o prin sugrumare, apoi a ascuns cadavrul pe un teren viran, aflat în apropierea fostului poligon de tragere din municipiul Petroșani", informează Ionela Draia, purtător de cuvânt Tribunalul Hunedoara.

Descoperirea a fost făcută în luna martie, de un grup de biciclişti care ieşiseră la plimbare pe un teren din apropierea fostului poligon din oraş. Când au văzut cadavrul femeii, au sunat imediat la 112.

Potrivit anchetatorilor, victima a fost găsită dezbrăcată şi cu mai multe răni pe corpul care deja intrase în stare de putrefacţie.

×
x close