Marian Alin Oancea, în vârstă de 23 de ani, din comuna doljeană Bratovoieşti, a fost arestat în luna mai, după ce a fost prins la volanul unui autoturism BMW, deşi avea permisul suspendat pentru 30 de zile pentru cumul de puncte. Şoferul i-a oferit unui ofiţer din cadrul Serviciului Rutier Dolj suma de 400 de euro pentru a scăpa de dosar penal, însă omul legii şi-a informat imediat superiorii, iar Direcţia Generală Anticorupţie a pus la cale un flagrant.
Sursa: adevarul.ro.