Toate persoanele implicate în scandalul de pe strada Primăverii din orașul Botoșani au fost reținute de polițiști, a anunțat Poliția.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a nouă persoane, cu vârstele cuprinse între 24 și 61 de ani, din județul Suceava, pentru săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, lovire sau alte violențe și distrugere.
Din cercetări, a reieșit faptul că „la data de 24 februarie a.c., în jurul orei 15:00, în timp ce se aflau pe strada Primăverii, din municipiul Botoșani, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi, între aceștia a avut loc un conflict, în urma căruia au provocat scandal, s-au lovit reciproc și au distrus bunuri care se aflau în zonă”.
În timpul conflictului persoanele reținute au folosit arme albe, iar opt dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea.
Totodată, unul dintre tinerii implicați în evenimente a fost internat la o unitate spitalicească pentru a fi expertizat, în vederea stabilirii discernământului, au precizat polițiștii.