"În nopțile de marți spre miercuri (27/28 februarie a.c.) și de miercuri spre joi (28/29 februarie a.c.), în intervalul orar 23.00 - 05.30, circulația tuturor vehiculelor în Pasajul Unirii va fi restricționată în vederea derulării unor operațiuni de întreținere a tunelului rutier.
Astfel, în noaptea de 27/28 februarie a.c., activitățile vor fi desfășurate pe sensul de mers dinspre bd. Dimitrie Cantemir către Piața Universității, iar în noaptea de 28/29 februarie a.c., aceleași operațiuni vor fi realizate pe sensul opus de circulație, respectiv dinspre Piața Universității către bd. Dimitrie Cantemir", informează Brigada Rutieră.
Poliţiştii rutieri recomandă conducătorilor de vehicule: să circule cu prudență, să respecte semnificația indicatoarelor rutiere amplasate în zonă și să adapteze în permanență viteza la condițiile meteo rutiere.