Procurorii au efectuat percheziții atât la sediul Poliției Locale din sector, cât și la domiciliile unor angajați ai instituției, bănuiți că iau șpagă pentru a nu da amenzi sau pentru a închide ochii la neregulile din HoReCa.
"Perchezițiile procurorilor anticorupție au loc atât la sediul Poliției Locale Sectorul 1, de pe Calea Griviței, cât și la domiciliile unor polițiști locali.
Sunt vizate fapte de corupție care ar fi fost comise de polițiști locali, inclusiv de șefi din Poliția Locală.
Trei suspecți se află în vizorul anchetatorilor pentru că ar fi luat mită sume cuprinse între 1.000 și 14.000 de lei în urma unor controale la terase și la cluburi.
Această nouă acțiune a procurorilor vine după ce, săptămâna trecută, au avut loc alte percheziții, tot la sediul Poliției Locale Sector 1.
12 polițiști locali au fost plasați sub control judiciar în urma acestui demers al procurorilor. Vorbim despre polițiști care aplicau amenzi pentru diverse încălcări ale regulilor de parcare.
În schimbul anulării sancțiunilor, ei cereau bani de la persoanele amendate.
Rămâne de văzut dacă în urma noilor percheziții de astăzi cei trei polițiști locali bănuiți de luare de mită vor fi duși pentru audieri la Direcția Națională Anticorupție", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Bogdan Borza.