Aplicația pentru aparținători va lega, practic, trei telefoane, unul al asistentului de Triaj, altul al medicului curant și celălalt al aparținătorului pacientului.
Concret, după ce pacientul trece prin Triaj, personalul medical îi întocmește o fişă care are aplicată într-un colț un cod QR cu datele de identificare. Codul va fi prezentat, apoi, aparţinătorului menţionat cu număr de telefon de pacient, în fişă, pentru a fi scanat cu telefonul.
Tot asistentul de la Triaj alege medicul de serviciu care preia pacientul iar apoi, în aplicație se vor consemna, rând pe rând, în timp real, toate procedurile, de la investigaţii şi până la tratament, însă fără detalii despre medicamente, inclusiv evoluția durerii pacientului, notată pe o scară de la 0 („fără durere”) la 10 (”dureri de nedescris”), ilustrate de emoticoane.
Astfel, Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Clinic Judeţean Bihor-Oradea a lansat apartinator.ro, o aplicație pentru telefoanele mobile, realizată de către IT-iști voluntari în colaborare cu specialistul unității.
Ideea aplicaţiei a pornit de la cazul unei orădence al cărei tată, bolnav cronic, a fost transportat la Urgențe în vara anului 2022 şi care, în orele cât a stat pe holul UPU, a primit doar în două rânduri informaţii despre starea părintelui ei, care a şi murit în Urgenţă.
"Am pornit de la faptul că aparținătorii nu au acces în zona unde sunt pacienții și că trebuie găsită o cale de transmitere a informațiilor despre aceștia, în condițiile în care există mai multe reglementări naționale și internaționale care trebuie respectate, iar personalul este concentrat pe actul medical.
IT-iștii au venit cu ideea unei aplicații care să fie ușor de folosit și să nu încalce cadrul legal", a expliat șeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, ideea de la care a pornit proiectul, potrivit adevarul.ro.
"Aparţinătorul vede tot ce se întâmplă cu pacientul, de la consultație la recomandări de investigație și investigația efectuată la tratament, până la finalizarea cazului fie prin externare, fie prin internarea în spital sau prin transfer", explică Borcea.
Comunicare între medici și aparținători prin apeluri video
Voluntarii specializaţi în IT care au creat aplicaţia au în plan să-l extindă prin utilizarea Inteligenței Artificiale pentru ca pe viitor să permită și estimarea timpului pentru finalizarea cazului.
Totodată, aceasta urmează să fie dezvoltată pentru a putea fi utilizată inclusiv în spital, iar aparținătorii pacientului internat să poată primi informații despre situația medicală a acestuia, de exemplu ce analize, investigații și tratamente i se fac. De asemenea, se lucrează ca aceeaşi aplicaţie să permită comunicarea între medicul curant și aparținător prin apel video.