Antena 3 CNN Actualitate Locale Un polițist a fost lovit în cap de un tânăr de 16 ani, după ce a fost solicitat să intervină în Bragadiru, unde mai multe persoane ardeau deșeuri

Un polițist a fost lovit în cap de un tânăr de 16 ani, după ce a fost solicitat să intervină în Bragadiru, unde mai multe persoane ardeau deșeuri

Georgiana Adam
1 minut de citit Publicat la 16:45 24 Mai 2024 Modificat la 16:45 24 Mai 2024
politia
Un polițist a fost lovit în cap de un tânăr de 16 ani, după ce a fost solicitat să intervină în Bragadiru, unde mai multe persoane ardeau deșeuri Sursa foto: Hepta

În noaptea de joi spre vineri, polițiștii din Bragadiru au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, pe o stradă din satul Dârvari, comuna Ciorogârla, mai multe persoane au dat foc unor deșeuri.

Oamenii legii s-au deplasat la fața locului, unde au depistat 5 persoane, care ardeau pe stradă mai multe deșeuri.

La solicitarea polițiștilor de a stinge focul, un bărbat a devenit recalcitrant și a refuzat să se legitimeze, astfel că polițiștii l-au imobilizat.

”În timpul imobilizării, unul dintre polițiști a fost agresat fizic, prin lovire, în zona capului, cu un obiect din plastic, de către o altă persoană, de 16 ani, aflată la fața locului, care ulterior a încercat să fugă, însă a fost imobilizată și încătușată imediat de polițiști.

Facem precizarea că, întrucât mai multe persoane s-au îndreptat către polițiști în timp ce aceștia îl imobilizau pe tânărul de 16 ani, având asupra lor obiecte contondente, unul dintre polițiști a executat 3 focuri de armă, în plan vertical, după ce, în prealabil, i-au somat pe aceștia să se îndepărteze din locul respectiv”, transmite, vineri, Poliția Ilfov, notează Mediafax. 

La sediul subunității de poliție s-a deplasat un echipaj medical, care a acordat îngrijiri polițistului rănit, după care l-a transportat la o unitate medicală.

După acordarea îngrijirilor de specialitate și efectuarea investigațiilor suplimentare, polițistul nu a rămas internat.

În acest caz, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu s-a deplasat la sediul Poliției Orașului Bragadiru pentru continuarea cercetărilor privind săvârșirea infracțiunii de ultraj, iar în urma probatoriului administrat, acesta a dispus reținerea pentru 24 de ore față, de tânărul de 16 ani.

De asemenea, în cadrul activităților procedurale, polițiștii din Bragadiru au aplicat 6 sancțiuni contravenționale, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială a ordinii și liniștii publice și privind regimul deșeurilor.

×
x close