Antena 3 CNN Actualitate Locale Petrecere în fața Penitenciarului de la Poarta Albă. Gardienii se distrează cu manelele la maxim

Petrecere în fața Penitenciarului de la Poarta Albă. Gardienii se distrează cu manelele la maxim

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 13:00 02 Mar 2024 Modificat la 13:00 02 Mar 2024

Într-o filmare publicată de jurnaliștii de la Replica, se observă cum angajații Penitenciarului Poarta Alba încing hora în fața închisorii.

Imaginile au stârnit noi controverse pentru acest Penitenciar, asta după ce și ministrul Justiției a luat în vizor acest Penitenciar.

Angajații se simt foarte bine în momentul în care dintr-o mașină parcată în fața Penitenciarului, răsună muzica.

Nu par deranjați de situație, ba chiar le place. 

Ministrul Justiției a anunțat că va trimite acolo Corpul de Control, asta după ce Vlad Pascu ar fi fost protejat de către angajații Penitenciarului în fața jurnaliștilor la Tribunalul din Constanța.

Mai mult, un cetățean britanic care este reținut la Poarta Albă, s-a plâns de condițiile inumane de acolo.

Acesta susținea că nu se poate trăi acolo printre gândaci și șobolani.

Familia lui ar fi cheltuit până acum peste 20.000 de lire sterline pentru a-l muta pe acesta în Marea Britanie, unde să aștepte sentința.

×
x close