Antena 3 CNN Actualitate Locale Pericol de explozie pe DN2B, după un accident între o cisternă plină cu benzină şi o mașină, în Brăila. Unul dintre şoferi a fost găsit carbonizat

Pericol de explozie pe DN2B, după un accident între o cisternă plină cu benzină şi o mașină, în Brăila. Unul dintre şoferi a fost găsit carbonizat

Georgiana Adam
2 minute de citit Publicat la 15:03 05 Iun 2024 Modificat la 15:12 05 Iun 2024
accident autocisterna2
Pericol de explozie, după un accident între o cisternă plină cu benzină şi un autoturism, în Brăila

Este pericol mare de explozie, miercuri, pe DN2B, după un accident între o cisternă încărcată cu benzină şi un autoturism. 

În urma accidentului au rezultat 2 victime:

- șoferul autoturismului găsit încarcerat, carbonizat.

- șoferul autotrenului, conștient, a fost transportat la spital.

Totodată, având în vedere degajările mari de fum, pentru protecția populației din proximitate a fost transmis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT.

"Din câte se pare, persoana care a fost anunțată ca ar fi rămas încarcerată în autoturism nu a reușit să iasă de acolo. 

Nici echipajele de descarcerare ale inspectoratului nu au reușit să intervină, deoarece cisterna arde generalizat. 

Sunt patru autospeciale de stingere cu apă și spumă de la ISU Brăila.

Se așteaptă patru autospeciale de stingere de la ISU Galați, astfel încât să reușim să stingem incendiul de la cisternă.

Traficul a fost oprit de către echipajele Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, nu se circulă în zona respectivă, s-a respectat distanța de locul incendiului. 

Şoferul de pe autocisternă a fost preluat de către echipajul Seviciul de Ambulanță Județean Brăila, fiind în îngrijirea acestora.

Având în vedere faptul că incendiul se manifestă în continuare, este posibil ca cisterna să se fi spart", a declarat Ștefan Stoian, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Brăila, miercuri, la Antena 3 CNN.

La faţa locului se vede un fum gros, dens ieșind de la locul accidentului.

"La data de 5 iunie a.c., la ora 13:25, polițiștii au fost sesizați prin apel 112 cu privire la faptul că pe DN2B, între localitatea Lacu-Sărat și Silistraru a avut loc un accident rutier.

Din primele date obținute, se pare că șoferul unui autoturism ce se deplasa pe DN 2B, dinspre Brăila către Buzău, ar fi efectuat o depășire și a lovit frontal o cisternă ce se deplasa din sens opus. 

În urma evenimentului ambele vehicule implicate au luat foc, incendiul manifestându-se violent.

Șoferul cisternei a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. 

În aceste momente la fața locului intervin reprezentanți ai ISU Dunărea Brăila. 

Traficul a fost deviat dinspre localitatea Silistraru - dreapta pe DJ 255A către localitatea Unirea- DE584 și dinspre municipiul Brăila - DN 2B - stânga pe DC 8 - DE 584", se arată în comunicatul remis presei.

×
x close