Antena 3 CNN Actualitate Locale Momentul în care patronul firmei care efectua lucrări lângă internatul prăbușit este adus la locul tragediei, în Odorheiu Secuiesc

Momentul în care patronul firmei care efectua lucrări lângă internatul prăbușit este adus la locul tragediei, în Odorheiu Secuiesc

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 15:04 21 Dec 2023 Modificat la 15:06 21 Dec 2023
internat prabusit odorheiul secuiesc
Momentul în care patronul firmei care efectua lucrări lângă internatul prăbușit este adus la locul tragediei, în Odorheiul Secuiesc Sursa foto: Antena 3 CNN

Patronul firmei de construcţii care efectua lucrări lângă clădirea prăbușită a fost dus, de polițiști, la internatul din Odorheiu Secuiesc.

Mai mulţi experţi sunt prezenţi la locul tragediei şi încearcă să afle ce a cauzat prăbuşirea peretelui.

David, băiatul care ar fi împlinit 18 ani de Crăciun, și care și-a gsit sfârșitul sub dărâmăturile internatului din Odorheiu Secuiesc, este condus pe ultimul drum, joi, la Lupeni, Harghita, în comuna în care locuia alături de mama sa.

Ceremonia funerară are loc după ritualul româno-catolic. El va fi condus pe ultimul drum de familie, prieteni și cunoscuți, la Lupeni.

Băiatul era elev la Liceul de Artă Dr. Pallo Imre. După tragedie, toate evenimentele programate de sărbătorile de iarnă în oraș au fost anulate.

În același timp, cele două fete rănite ușor în urma tragediei vor fi externate de la Spitalul din Odorheiu Secuiesc. Ele sunt în stare bună, dar vor primi în continuare consiliere psihologică, fiind puternic marcate de tragedie.

Cealaltă fată rănită este încă în stare gravă, iar medicii spun că viața ei este în continuare în pericol.

Patronul firmei care făcea lucrările a fost dus, miercuri seară, în faţa judecătorilor, cu propunere de arestare preventivă. În singură să declarație publică de după tragedie, acordată Antena 3 CNN, el a recunoscut că le-a dat ordin muncitorilor să lucreze acolo, dar spune că nu știa că în clădire sunt persoane.

×
x close