Prof.dr. Cristian Lupașcu, șeful Clinicii II Chirurgie de la Spitalul „Sf.Spiridon” din Iași și al Centrului de Prelevare Multiorgan și Transplant Hepatic din această unitate medicală a povestit un caz care l-a marcat profund.
Este vorba despre o femeie din Bacău, asistentă medicală și cântăreață de canto, diagnosticată cu ciroză hepatică post-hepatită C. De 2 ani se afla pe lista de așteptare pentru transplant și starea ei era încă bună. La un moment dat, a beneficiat de transplant hepatic realizat în centrul de la Iași.
„Au fost câteva probleme importante intraoperatorii pe care am reușit să le rezolvăm. Conexiunea vasculară arterială nu a funcționat de la început și a trebuit să luăm o bucată de arteră de la canalul respectiv și să facem o interpoziție între aorta recipientei și grefă, și asta a funcționat foarte bine. Deși postoperator evoluția femeii era bună, la 6 zile după intervenție a intrat în comă. Nu mai răspundea la stimuli. Au fost realizate diverse investigații imagistice, au consultat-o cei mai buni neurologi din Iași, precum și un profesor de neurologie din SUA. Toți spuneau același lucru, că nu au mai văzut așa ceva și nu sunt speranțe ca pacienta să își mai revină. Deși nu răspundea la stimuli, grefa funcționa foarte bine, la fel și inima și celelalte organe. Dar neurologic era în comă. Ne-am gândit la un AVC, dar l-am exclus după primirea rezultatelor. Prognosticul era sumbru. L-am anunțat și pe fiul ei, care era medic, că mama sa are șanse minime”, a povestit prof.dr. Cristian Lupașcu, potrivit ziaruldeiași.ro.
”Într-o secundă, am auzit din gura pacientei nota muzicală”
Femeia a stat în comă aproximativ 2 săptămâni. Medicii însă nu s-au dat bătuți și așteptau în fiecare zi ca femeia să își revină.
„Mă duceam în fiecare zi la patul ei și chiar dacă era în comă îi vorbeam și o strigam pe nume. La un moment dat a început să miște puțin globii oculari și apoi în fiecare zi făcea progrese minuscule: deschidea ochii, mișca degetele, dădea din cap, dar nu vorbea. Cel mai greu și-a revenit limbajul. Ne gândeam deja că nu o să mai vorbească și nu o să mai cânte niciodată.
Într-o zi, aflându-mă lângă patul ei, mi-a venit în minte să îi cer să cânte o notă muzicală și i-am spus să îmi dea un LA minor. Într-o secundă, am auzit din gura pacientei nota muzicală. Toți medicii care erau atunci în salon au început să aplaude. Femeia și-a revenit cortical încet, încet.
”Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu”
Nu cercetăm minunile lui Dumnezeu, dar medical vorbind, probabil că a fost vorba de două lucruri. Primul se referă la faptul că a stat poate prea mult pe lista de așteptare și creierul ei, aflat în această insuficiență hepatică, a avut mai mult de suferit decât la alți pacienți. Iar al doilea aspect a fost acela că, văzând-o în această stare de comă, i-am schimbat complet medicația pe care i-o dădeam la început”, a spus prof.dr. Cristian Lupașcu.
Medicul a povestit că femeia și-a revenit până la urmă. A făcut exerciții de logopedie și i-a fost reeducată vorbirea. La 3 luni de la intervenție, articula cu greu cuvintele, iar la un an spunea destul de bine tot ce avea de spus. „În momentul în care a rostit un LA minor ca un diapazon, am știut că își va reveni. Și așa a fost.”