Antena 3 CNN Actualitate Locale Moarte suspectă la biserică. Un cadavru a fost descoperit în curtea unui lăcaş din Sibiu

Moarte suspectă la biserică. Un cadavru a fost descoperit în curtea unui lăcaş din Sibiu

Andrei Naiţă
1 minut de citit Publicat la 08:19 22 Iun 2024 Modificat la 08:19 22 Iun 2024
politie
Cadavrul unui bărbat a fost descoperit în curtea unei biserici biserici din Sibiu

O descoperire macabră a fost făcută la o biserică din Sibiu. Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost găsit în curtea lăcaşului de cult de către un trecător. 

Din primele informaţii, se pare că bărbatul ar fi fost ucis cu sălbăticie, iar anchetatorii îl caută acum pe autorul faptei. 

Azi noapte, un trecător l-a văzut pe bărbat întins pe jos, în curtea bisericii de pe Bulevardul Mihai Viteazul din Sibiu, o zonă destul de circulată a Sibiului. 

Când s-a apropiat, și-a dat seama că bărbatul nu respira. Avea urme de lovituri severe pe corp, așa că cel care l-a găsit a sunat imediat la 112. 

Criminaliștii au sosit la fața locului, au luat amprente, probe și au descoperit că victima ar fi fost lovită cu o bâtă. 

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani, dar deocamdată nu se cunosc toate împrejurările care au dus la moartea acestuia. 

Cert este că la nivelul Inspectoratului Județean de Poliție a fost deschis un dosar penal pentru omor, iar momentan, cazul este cu autor necunoscut.

Așadar, criminalul este în libertate, însă polițiștii au audiat deja mai mulți martori, încearcă să realizeze un cerc de suspecţi și speră că pe baza probelor strânse, vor reuși să-l prindă pe autorul acestei crime.
 

×
Etichete: cadavru biserica Sibiu
x close