Reprezentanții Direcției Județene de Sport recunosc situaţia si susţin că ar fi ajuns la un acord comun cu membrii clubului sportiv ca meciul să fie amânat.
Întreg scandalul a ajuns la Liga Națională de Sport care a luat și câteva măsuri, printre care și suspendarea atribuțiilor de decizie pentru directorul adjunct, care a fost de acord cu organizarea evenimentului.
"Firma privată pentru organizarea concertului cu Tzancă Uraganul a fost pe 4 a 12-a. Eu imediat i-am făcut hârtie către CSM domnului Talpeş prin care i-am spus că doresc să organizez acest eveniment în data de 23.
M-am dus la dânsul la birou si mi-a zis aşa "Meciul din 23 îl mut pe data de 28 pentru că şi aşa am multe accidentate", a precizat Emil Ionescu, director interimar Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret.
Pe de altă parte, Andrei Talpeş, directorul CSM Constanţa, a spus că a fost informat cu privire la faptul că sala este ocupată, dar ulterior a aflat ca acolo s-a desfăşurat un spectacol de manele.
"Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret ne-a trimis o adresă prin care ne informa că în perioada 21-23 sala este ocupată. După, am aflat că a fost Tzancă Uraganul", a spus Andrei Talpeş, director CSM Constanţa.