Antena 3 CNN Actualitate Locale Majoritatea locuitorilor din Galați rămân fără apă, timp de 24 de ore! Locurile în care se vor amplasa cisterne cu apă, pentru consumatorii afectați

Majoritatea locuitorilor din Galați rămân fără apă, timp de 24 de ore! Locurile în care se vor amplasa cisterne cu apă, pentru consumatorii afectați

Mia Lungu
2 minute de citit Publicat la 11:45 27 Feb 2024 Modificat la 11:45 27 Feb 2024
apa robinet
Majoritatea locuitorilor din Galați rămân fără apă, timp de 24 de ore! Locurile în care se vor amplasa cisterne cu apă, pentru consumatorii afectați Sursa foto: Profimedia Images

Mai multe cartiere ale orașului Galați vor rămâne miercuri fără apă. De vină este o lucrare de modernizare de la uzina de apă a orașului.

"Stația de tratare și pompare Uzina de Apă este un obiectiv strategic în alimentarea cu apă a municipiului Galați, prin prisma arealului mare de consumatori deserviți, motiv pentru care am prevazut în acest an lucrări fără precedent de la punerea în funcțiune a stației (aprox.30 de ani).

Vom interveni pentru înlocuirea unor elemente critice din incinta stației, cu grad mare de uzură, respectiv noduri hidraulice, vane, conducte, toate de mari dimensiuni", au anunțat reprezentanții societății Apă Canal, distribuitorul local de apă.

Restricțiile se vor aplica de miercuri, la ora 8.00, timp de 24 de ore.

"Oprirea Stației de tratare si pompare Uzina de Apă va conduce la sistarea alimentării cu apă potabilă a consumatorilor (blocuri, abonați casnici, agenți economici, instituții) din următoarele cartiere, cu străzile adiacente: MICRO 16, MICRO 17, MICRO 18, MICRO 19, MICRO 20, MICRO 21, D. Cantemir, Siderurgiștilor Vest (tronson: Inel Rocada - str. Gh. Doja).

De asemenea, în același interval orar vom furniza apă potabilă cu presiune redusă în următoarele cartiere, cu străzile adiacente: Tiglina 1, Tiglina 2, Mazepa 1 (inclusiv blocurile de pe str. Prelungirea Traian: W1, W2, W3, C3, C4, C5, C6, W11, W12, K, 20 ap., Pescaruș și Școala Gimnaziala 26), Mazepa 2 (inclusiv blocurile BR1, BR2, BR3, BR4, BR5, A1, A2, A3), precum și pe str. Unirii, str. Războieni, str. Lozoveni, bdul. G. Coșbuc tronson str. M. Kogălniceanu – str. Al. Măcelaru", au adăugat cei de la Apă Canal.

Mai multe cisterne cu apă vor fi amplasate în diferite puncte ale orașului. Acestea vor asigura apă gălățenilor afectați de lucrare.

Acestea vor fi amplasate în următoarele zone:
- parcare Sala Sporturilor;
- sens giratoriu str. Oţelarilor – capăt tramvai (Hotel Magnus);
- str. Gh.Asachi c/c str. Prelungirea Brăilei.

"Pentru situaţii speciale se poate solicita cisterna mobilă. Cererile pot fi făcute la Dispeceratul societătii noastre, la numerele de telefon 0236.463294 şi 0236.473380 int.133. Rugăm toţi abonaţii afectaţi de această oprire să-şi asigure rezerva minimă de apă pentru consum şi uz casnic în perioada întreruperii furnizării apei. Ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi de sistarea apei potabile, mulţumim pentru înţelegere şi îi asigurăm că echipele care execută lucrările vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor şi reluarea furnizării apei potabile într-un interval cât mai scurt de timp", transmite Apă Canal Galaţi.

×
x close