Este anchetă în cazul unui jandarm care a fost surprins sărutând o minoră pe o bancă, în apropierea Gării din Baia Mare.
Cel care a filmat întreaga scenă este chiar fostul iubit al tinerei. Acesta a spus autorităţilor că fata are 16 ani şi că omul legii ar fi fost în timpul serviciului.
„Să vedem și numele de pe uniformă. Domnul, polițist, prezentați-vă vă rog frumos”, spune acesta, în timp ce îi filmează pe cei doi îndrăgostiți.
Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, Inspectoratul de Jandarmi Județean Maramureș face următoarele precizări :
Confirmăm faptul că bărbatul din imaginea video este cadru al unității noastre și se afla în timpul executării serviciului de asigurare a ordinii publice în zona Gării CFR Baia Mare.
Menționăm faptul ca la nivelul Jandarmeriei Maramureș s-au dispus cercetări prealabile, fiind constituită o comisie de verificare a tuturor aspectelor. În funcție de rezultatul verificărilor, vor fi dispuse măsuri în consecință, conform prevederilor legale.