Un incendiu devastator a izbucnit în această dimineață la Ferma Dacilor, o pensiune care funcționa fără autorizație de securitate la incendiu şi la care au fost găsite, în urma controalelor, o serie de nereguli.
Ultimul control a fost efectuat în 2019 și atunci s-au găsit foarte multe probleme.
Bilanțul în acest moment este cutremurător: șase morţi, printre care un copil, două persoane dispărute și căutate în continuare de pompieri în clădirea incendiată, două persoane la spital, intubate și 18 persoane care s-au autoevacuat.
26 de persoane se aflau azi dimineață în pensiunea Ferma Dacilor. Erau cazate în pensiune în momentul în care a izbucnit acest incendiu, care a cuprins în totalitate întregul complex turistic.
Povestea Fermei Dacilor a fost umbrită de tragedia care a avut loc marți dimineață. Un incendiu devastator a distrus această comoară rurală, iar tragedia s-a soldat cu pierderi de vieți omenești. O clădire formată din lemn, cu parter și mansardă, care găzduia atât momente de bucurie, cât și amintiri prețioase, a fost înghițită de flăcări.
Autoritățile au fost rapid alertate și au activat Planul Roșu de Intervenție.