Antena 3 CNN Actualitate Locale Șapte copii și două cadre didactice s-au autoevacuat dintr-o grădiniță din Sighișoara, din cauza fumului

Șapte copii și două cadre didactice s-au autoevacuat dintr-o grădiniță din Sighișoara, din cauza fumului

Georgiana Adam
<1 minut de citit Publicat la 20:20 24 Mai 2024 Modificat la 20:20 24 Mai 2024
masina pompieri
Șapte copii și două cadre didactice s-au autoevacuat dintr-o grădiniță din Sighișoara, din cauza fumului Sursa foto: ISU

În cursul zilei de vineri, pompierii din cadrul ISU Mureș au fost solicitați să intervină la o grădiniță din Sighișoara, după ce cadrele didactice au semnalat fum în interiorul clădirii.

La fața locului au intervenit o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD.

Echipajele au constatat faptul că erau degajări de fum din interiorul unei grădinițe after-school.

”Fumul provine de la grăsimea depusă în interiorul unui cuptor electric uitat pornit”, a transmis ISU Mureș, notează Mediafax.

Pompierii au ventilat interiorul grădiniței, iar două cadre didactice și șapte copii s-au autoevacuat.

Potrivit autorităților, din fericire, nu au fost înregistrate victime.

×
x close