Antena 3 CNN Actualitate Locale Fermierii și-au adus vacile în fața Primăriei și îl acuză pe edil că folosește pășunea pentru mită electorală, la Bod

Fermierii și-au adus vacile în fața Primăriei și îl acuză pe edil că folosește pășunea pentru mită electorală, la Bod

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 09:40 09 Apr 2024 Modificat la 09:40 09 Apr 2024

Ei îl acuză pe primarul din Bod că a distribuit în mod discreționar pășunea printre apropiații săi și că, astfel, nu mai au unde să își ducă animalele.

"Un protest spontan, pentru că ne-a ajuns cuțitul peste os, nu doar la os. Până în suflet, nu se mai poate", a spus un participant la manifestația din fața primăriei din Bod.

"Am 50 de vaci. În 2020 am primit 20 de hectare. Iar acum dom' primar comite un abuz și vrea să-mi ia pășunea. Fără ședință de consiliu, fără nimic (...) pentru că au scăpat câteva vaci în zona protejată", adaugă un altul.

Oamenii susțin că împărțirea discreționară a pășunii are în spate motivații electorale iar primarul procedează la fel la fiecare 4 ani, recompensându-și apropiații.

Din această cauză, fermierii vechi se plâng că rămân fără pășune iar unii se gândesc să plece din localitate.

La fața locului a venit poliția, pentru a se asigura că protestul nu degenerează.

×
Etichete: vaci Bod protest
x close