Accidentul a avut loc în apropiere de gara CFR Bărboși, din Galaţi. Mecanicul trenului a fost cel care a sunat la 112 pentru a cere ajutor atât al oamenilor legii, cât și al pompierilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Galați.
Deși cadrele medicale au ajuns la scurt timp la locul producerii evenimentului, victima, o femeie care nu avea acte de identitate la ea, nu a mai putut fi salvată.
În GALERIA FOTO de mai jos puteţi urmări imagini cu accidentul feroviar de la Galaţi, acolo unde o femeie a murit.
"Am fost solicitați, duminică după amiază, să intervenim la un accident feroviar. O femeie a fost lovită de tren la intrarea în stația CFR Barboși.
La fața locului s-a deplasat echipajul SMURD cu medic, de la Detașamentul de Pompieri Galați”, ne-a declarat căpitanul Dan Ionașcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, potrivit viata-libera.ro-
Poliția face acum cercetări, pentru a stabili cu exactitate cauzele producerii evenimentului