Antena 3 CNN Actualitate Locale Momentul în care o femeie este încătușată în fața Guvernului. Detalii despre operațiunea polițiștilor din București

Momentul în care o femeie este încătușată în fața Guvernului. Detalii despre operațiunea polițiștilor din București

Mia Lungu
1 minut de citit Publicat la 11:10 27 Mar 2024 Modificat la 11:17 11 Apr 2024
femeie incatusata guvern bucuresti
Momentul în care o femeie este încătușată în fața Guvernului. Detalii despre operațiunea polițiștilor din București

Antena 3 CNN a difuzat imagini exclusive din timpul unei acțiuni a Poliției, care a avut loc chiar în fața Guvernului. Agenții au oprit în trafic doi tineri, le-au percheziționat mașina, dar femeia care se afla în autoturism a încercat să fugă. În cele din urmă, a fost prinsă de Poliție și încătușată.

Miercuri, în jurul orei 07.45, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, de către o persoană, cu privire la faptul că un bărbat care se deplasa cu autoturismul pe o stradă din sectorul 1 i-ar fi pulverizat cu spray paralizant în ochi  și ar fi amenințat-o cu un pistol.

În acest context, autovehiculul cu care se deplasa bărbatul în cauză a fost transmis în rețeaua radio, iar în jurul orei 07.48, s-a procedat la oprirea acestuia. 

A fost identificat conducătorul auto, în persoana unui tânăr în vârstă de 19 ani, care a fost testat atât cu aparatul Drugtest, cât și cu aparatul etilotest, iar rezultatele indicate au fost negativ, respectiv zero. 

De asemenea, în autovehicul se mai afla o tânără în vârstă de 19 ani care la momentul opririi autovehiculului de către organele de poliție a încercat să se sustragă controlului, pietonal. La scurt timp aceasta a fost imobilizată, iar în urma controlului efectuat, asupra acesteia a fost găsită o armă cu țeavă scurtă, tip revolver, despre care ulterior verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că face parte din categoria E conform Anexei Legii 295/2004 modificată.

De asemenea, în autovehicul au fost găsite o butelie de gaz pentru încărcare, o cutie care conține aproximativ 50 de bile de cauciuc și două spray-uri paralizante.

În cauză, persoana a fost sancționată  contravențional, iar ca masura complementară a fost dispusă confiscarea armei, au transmis polițiștii.

×
x close