Bagajul unei românce în vârstă de 51 de ani a fost verificat, ieri de polițiștii de frontieră din cadrul Punctului Poliției de Frontieră Aeroport Henri Coandă, împreună cu lucrători vamali.
Descoperirea polițiștilor este una incredibilă. "În data de 03.02.2024, în jurul orei 11.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Aeroportul Internațional Henri Coandă, s-a prezentat pentru a intra în ţară, din direcţia Istanbul, o femeie, cetăţean român, în vârstă de 51 de ani.
După ce a efectuat formalitățile de frontieră, persoana în cauză s-a deplasat spre ieșire, pe culoarul verde, destinat persoanelor care nu au nimic de declarat autorităților vamale.
Acţionând în baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră, împreună cu lucrătorii vamali, au efectuat un control amănunțit asupra bagajelor femeii.
Astfel, au fost descoperiţi în bagajul de mână doi saci de dimensiuni mici ce conţineau o cantitate mare de bijuterii din metal alb (ceasuri, inele, cercei, coliere, brăţări, broşe etc.), presupus a fi argint.
Bunurile, cu o greutate brută de 19 kg, au fost preluate de către autorităţile vamale pentru a fi trimise spre expertizare, iar în cauză a fost întocmită lucrare penală pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, potrivit politiadefrontiera.ro.