Antena 3 CNN Actualitate Locale Zece mii de sarmale de post, păzite de două plutoane de jandarmi, la biserica Sfântul Nicolae din Brăila: "Foarte bune!"

Zece mii de sarmale de post, păzite de două plutoane de jandarmi, la biserica Sfântul Nicolae din Brăila: "Foarte bune!"

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 08:47 07 Dec 2023 Modificat la 08:47 07 Dec 2023
moaste sfantul nicolae braila
Brăilenii care s-au închinat la Sfântul Nicolae, răsplătiți cu sarmale de post. Mii de oameni au stat la coadă pentru o porție Sursa foto: Antena 3 CNN

Cele aproximativ 10.000 de sarmale de post au fost gătite de bucătarii căminelor de bătrâni și au fost apreciate de enoriași, care nu știau la ce coadă să se aşeze mai întâi: la moaște sau la sarmale.

"Credincioșii pun mâna sau un obiect pe care nu-l mai folosesc, ci îl țin precum un odor, îl păstrează pentru copii sau pentru bolnavi", a spus un preot.

Păzite de două plutoane de jandarmi, așa au stat sarmalele în ceaunele de metal, până când enoriașii au ieșit din biserică. 

Sarmalele de post au fost savurate acasă sau în curtea interioară, unde au fost amenajate câteva mese.

Citește și: Minunea icoanei Sfântului Nicolae, cel numit și ocrotitorul casei

"Foarte bune! Să le dea Dumnezeu sănătate celor care au stat în picioare și le-au făcut", a spus un enoriaș.

Cazanele cu sarmale s-au sfârșit în mai puțin de două ore. Totodată, Arhiepiscopia și Primăria Brăila au împărțit, de Sfântul Nicolae, cadouri la căminele de bătrâni.

×
x close