Nefericitul eveniment a avut loc miercuri seara pe strada Lucian Blaga din Sebeș. Prin apel la 112, Poliția a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană a fost accidentată.
Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la fața locului, a rezultat că un tânăr de 17 ani, din municipiul Sebeș, în timp ce traversa strada, pe trecerea de pietoni, ar fi fost surprins și accidentat de un autoturism, iar persoana aflată la volanul acestuia și-ar fi continuat drumul.
În urma accidentului, băiatul a suferit leziuni corporale ușoare și a fost transportat la spital.
La scurt timp, polițiștii au identificat autoturismul și au stabilit faptul că la volanul acestuia s-ar fi aflat, în momentul producerii accidentului, o femeie de 79 de ani, din municipiul Sebeș.
Aceasta a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Cercetările sunt continuate, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.