Antena 3 CNN Actualitate Locale Un bărbat din Botoșani a fost înjunghiat de vecinul său, pe un câmp. S-au certat chiar înaintea incidentului

Un bărbat din Botoșani a fost înjunghiat de vecinul său, pe un câmp. S-au certat chiar înaintea incidentului

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 09:11 09 Iul 2024 Modificat la 09:22 09 Iul 2024
BeFunky-collage - 2024-07-09T091021.195
Incidentul a avut loc luni în comuna Hănești, din județul Botoșani / sursă foto: Getty Images

Incidentul a avut loc luni în comuna Hănești, din județul Botoșani. Cei doi consăteni s-au luat la ceartă din cauza unei dispute legate de pământ. 

Un conflict pe o bucată de pământ a fost aproape de un sfârșit tragic, în comuna Hănești din județul Botoșani.

Victima, un bărbat în vârstă de 53 de ani, din Botoșani, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiat cu un cuțit în zona abdominală, de vecinul său, pe un câmp.

Cei doi se certau de multă vreme pe o bucată de pământ.

Soția victimei a asistat la incident și a sunat la 112. Agresorul, un bărbat de 57 de ani, este cunoscut în localitate pentru faptul că era consumator de alcool și pentru că are un comportament agresiv.

El a fost dus la audieri, iar acum autoritățile vor decide dacă va fi acuzat de lovire și altă violență sau de tentativă de omor.

Paznicul unui supermarket din Constanța a fost înjunghiat. Atacatorul a fost prins de Poliție

Un incident asemănător a avut loc joi, 27 iunie, în municipiul Constanța.

Agentul de pază de la un magazin Lidl din municipiul Constanţa a fost atacat şi rănit cu un cuţit de către un bărbat, fiind transportat la spital.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea", victima a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, cu plăgi pe faţă şi braţe.

Bărbatul bănuit de comiterea faptei a fost identificat şi se află acum în custodia poliţiştilor.

Cercetările în acest caz sunt în curs de desfăşurare, în vederea stabilirii împrejurărilor comiterii faptei şi luării măsurilor legale ce se impun, potrivit Agerpres.

×
x close