Antena 3 CNN Actualitate Locale Capitala europeană a culturii, modernizată de administrația liberală pe bani europeni

Capitala europeană a culturii, modernizată de administrația liberală pe bani europeni

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 20:30 22 Feb 2024 Modificat la 20:34 22 Feb 2024
alin nica presedinte cj timis
Capitala europeană a culturii, modernizată de administrația liberală pe bani europeni Sursa foto: Facebook/ Alin Nica

Șeful liberalilor din județ a vorbit într-o emisiune TV despre impactul fondurilor europene în viața timișorenilor și cum a reușit administrația pe care o conduce să dezvolte comunitatea locală accesând banii europeni în primul rând.

"Vă dau câteva exemple de investiții majore: Timișoara nu a avut o conexiune rezonabilă cu autostrada. Am reușit în doar 6 luni lărgirea unui drum județean, cu fonduri europene, iar acum șoseaua de centură are conexiune cu autostrada. De asemenea, avem în scurt timp cea mai modernă maternitate construită în ultimii 50 de ani. Un alt exemplu îl reprezintă unirea vămilor Jimbolia și Nădlac - acum poți parcurge distanța dintre ele fără ocol pe trasee complicate", a declarat Nica.

Acesta a vorbit despre strategia PNL în domeniul dezvoltării locale. În centrul acesteia stau în continuare fondurile europene. Iar aici intră atât proiecte ce țin de infrastructură și domenii vitale, ca sănătatea și educația, cât și proiecte ce țin de viața culturală.

"Expoziția Brâncuși ne-a adus în atenția oamenilor la nivel internațional. Am fost pe billboardurile din capitalele europene, am primit mesaje de la românii din străinătate, că ne-au văzut acolo", a adăugat președintele CJ Timiș, subliniind importanța titlului de Capitală europeană a culturii care a adus Timișoarei recunoașterea internațională și un imbold important turismului local.

Nica este mulțumit de implementarea proiectelor în județ, atât pe fonduri europene, de coeziune, pe PNRR şi proiectele din PNDL şi Anghel Saligny.

Amintim că, potrivit unui studiu recent care analizează situația economică a județelor, în vârful clasamentului PIB/cap de locuitor pe țară se află județe conduse de un președinte al Consiliului Județean din partea PNL. După București, clasamentul este ocupat de Cluj, Ilfov, Timiș, Brașov, Constanța, Prahova, Sibiu și Alba.

Despre investiții la nivelul județului a vorbit și primarul orașului Sânnicolau Mare, Dănuț Groza, primar de 20 de ani. Orașul Sânnicolau Mare este campion în județ la atragerea de bani europeni pentru numeroase proiecte, inclusiv un centru de colectare selectivă a deșeurilor prin aport voluntar.

"Fostul primar nu a demarat niciun proiect pe fonduri europene. Administrațiile nu au avut acest avantaj înainte. Noi îl avem și trebuie să profităm din plin", a transmis Groza.

Material susţinut de PNL

×
x close