Antena 3 CNN Actualitate Locale Afacerea de succes cu care au dat lovitura doi soți din Aiud, după ce s-au întors din Germania: ”E destul de mare suma pe care am investit-o”

Afacerea de succes cu care au dat lovitura doi soți din Aiud, după ce s-au întors din Germania: ”E destul de mare suma pe care am investit-o”

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 16:30 25 Mai 2024 Modificat la 16:30 25 Mai 2024
904089

Maria și Daniel Sîrbu au revenit acasă după 17 ani petrecuți în Germania, unde au lucrat în domeniul agricol. Au hotărât să cultive afine bio la Rădești, cu speranța că vor dezvolta o afacere de succes.

”Ne-am decis să facem o cultură de afine și la noi în țară și să demonstrăm că se poate și la noi. Este o plantație care necesită multă muncă, se lucrează manual, se culege manual, se stropește manual”, spune Maria Sîrbu, proprietar cultură de afine.

Cu eforturi financiare considerabile, au cumpărat plante din România și Olanda. Apoi, în ghivece de câte 60 de litri, au sădit 1.000 de plante pe care le-au îngrijit cu mare atenție. Iar, după recolta bună de anul trecut, și aprecierile pentru calitatea fructelor au prins curaj.



”Anul trecut, plantele ne-au oferit în jur de 600 de kg , cantitate pe care am vândut-o în totalitate pe facebook și pe grupurile din împrejurimi. Consumatorii au fost foarte multumiți de fructe și, de aceea, am decis să ne și extindem să putem bucura cât mai multă lume cu fructele noastre, iar anul acesta ne așteptăm la o cantitate dublă, poate mai bine decât dublă”, spune Cătălin, fiul femeii.

”Am mâncat afine de aici, sunt deosebite, sunt dintr-o cultură extrem de bună. Respect efortul acestor oameni, au făcut un lucru deosebit, îi felicit”, spune un vecin.

Peste 30 de mii de euro au fost investiți până acum pe plante, ghivece, turbă, sistemul de irigații.

”Este o investiție destul de mare, având în vedere că noi avem o plantație de afine la ghiveci, deci nu ne permitem solul să plantăm direct în pământ ...necesită ghiveciul cumpărat, inclus turba care e adusă din Lituania, sistemul de irigare care e automatizat și cu picurator și ce are nevoie. E destul de mare suma pe care am investit-o, dar, totuși, este o afacere profitabilă, zic eu”, a mărturisit proprietara.

30 de lei costă la poarta fermei un kilogram de afine, iar în următorii ani, familia vrea să extindă și mai mult plantația. Cultura de afine din Rădești este una inedită, în zonă neexistând plantații de afini în ghivece.

Arbustul preferă clima răcoroasă și umedă și nu se comportă bine în timpul verilor fierbinți și secetoase.

×
Etichete: afin Aiud
x close