Antena 3 CNN Actualitate Locale Accident grav pe Podul Grant din București: Un motociclist a murit după ce a căzut pe linia de tramvai

Accident grav pe Podul Grant din București: Un motociclist a murit după ce a căzut pe linia de tramvai

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 15:52 06 Iul 2024 Modificat la 17:57 06 Iul 2024
motociclist
Accident mortal, cu motociclist, pe Podul Grant din București. Sursa foto: INFOTRAFIC BUCURESTI ILFOV / FACEBOOK

Un accident grav a avut loc, sâmbătă, pe Podul Grant din București, în urma căruia un motociclist și-a pierdut viața.

Update 17:40. Traficul a fost reluat pe DN2 București-Urziceni

Update 16:40. Conducătorul moto avea permisul suspendat. Avea 2 dosare nesoluționate din 2023 și 2024 pentru conducere cu permisul suspendat.

ȘTIRE INIȚIALĂ

Motociclistul, în vârstă de aproximativ 30-35 de ani, ar fi pierdut controlul direcției de mers, pe Podul Grant dinspre Piața Crangași către str. Turda, și ar fi căzut pe șina de tramvai.

La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției și ambulanța SMURD, dar pentru motocilist nu s-a mai putut face nimic.

Traficul rutier este restricționat pe sensul de mers dinspre Piața Crangași către str. Turda, informează Brigada Rutieră.

„La data de 6 iulie a.c., în jurul orei 13.10, Brigada Rutieră a fost  sesizată prin apel 112 cu privire la producerea unui accident de circulație pe Podul Grant. 

Din primele informații, un bărbat în vârstă de aproximativ 30-35 de ani a condus o motocicletă pe Podul Grant dinspre Piața Crangași către str. Turda, iar la un moment dat ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers, ar fi lovit bordura și a căzut pe calea de rulare a tramvaiului. 

În pofida eforturilor depuse de personalul medical, a fost declarat decesul victimei la fața locului. 

În continuare se efectuează cercetări în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.

La acest moment circulația rutieră în zonă se desfășoară sub îndrumarea polițiștilor rutieri. 

Este restricționată circulația auto pe sensul de mers dinspre Piața Crangași către str. Turda, iar pe sensul de mers dinspre str. Turda către Piața Crangași este restricționată circulația tramvaielor, vehiculele circulând doar pe banda doi de mers”, a anuțat Brigada Rutieră.

×
x close