Două vagoane din trei, ale trenului IR 1596, care transporta 200 de persoane, au deraiat, pe ruta Craiova-București, la Drăgănești de Vede.
Având în vedere numărul mare de pasageri, la nivelul județului Teleorman a fost activat Planul Roșu de Intervenție.
Potrivit surselor Antena 3 CNN, cele două vagoane au deraiat într-o zonă cu şine șerpuite situate într-o curbă din zona Drăgănești de Vede. Din punct de vedere tehnic trenul era la zi cu revizia.
La fața locului au fost alocate 1 mașină de stingere, 1 echipaj de descarcerare, 9 ambulanțe SMURD, 1 autospecială pentru transport victime multiple și 2 ambulanțe SAJ.
Pentru transportul pasagerilor, forțele de la fața locului au fost suplimentate cu alte două microbuze de la ISU Teleorman
Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că circulația feroviară este oprită la această oră pe relația Roșiori – Atârnați, firul II, din cauza deraierii a două vagoane din compunerea trenului IR 1596.
„Trenul 1596, care circulă în relația Craiova – București Nord, a plecat din stația Roșiori la ora 16:14, iar la ora 16:24 mecanicul a anunțat telefonic dispeceratul de circulație faptul că, în zona semnalului de intrare în stația Atârnați, pe firul II, au deraiat ultimele două vagoane din compunere garniturii.
Din primele informații, în tren sunt circa 200 de călători, iar echipele de intervenție ale SRCF Craiova urmează să ajungă la fața locului. Celelate trenuri, care tranzitează stația Atârnați, vor fi trasate să circule pe firul I, din ambele sensuri”, anunţă CFR într-un comunicat.