Antena 3 CNN Actualitate Locale A murit Viorica Hogaş, cea mai în vârstă femeie din România

A murit Viorica Hogaş, cea mai în vârstă femeie din România

Redacția Antena 3 CNN
1 minut de citit Publicat la 11:43 26 Noi 2023 Modificat la 11:43 26 Noi 2023

Născută în comuna Udești, județul Suceava, în 1915, în timpul Primului Război Mondial, Viorica Hogaș a devenit o figură emblematică. În ultimii ani, locuia împreună cu fiica ei, Adriana Popovici, care la rândul ei a împlinit 84 de ani.

”Să fiți calmi, buni, împăciuitori. Să nu vă certați. Să aveți o viață liniștită. Eu am avut așa și așa. Am avut și necazuri. Mergeam înainte. Dumnezeu mi-a dat putere. Dumnezeu m-a ajutat”, mărturisea femeia.

Căsătorită în 1937, a avut parte de sprijinul soțului doar câțiva ani. Încorporat și trimis pe frontul rusesc, soțul Vioricăi Hogaș a murit în septembrie 1943.

În luna februarie, Viorica Hogaș ar fi împlinit 109 ani.

×
x close