Acestea au fost convinse să cumpere valută în bancnote de 50 de euro, plătind o sumă mai mică decât la cursul practicat de casele de schimb.
Ulterior, au aflat că bancnotele sunt contrafăcute.
"Au fost făcute percheziții domiciliare în acest caz. Anchetatorii au ridicat mai multe telefoane mobile și alte bunuri pentru care suspecții nu au fost în măsură să ofere o justificare.
Este vorba despre doi bărbați de 37, respectiv 41 de ani.
Aceștia au reușit, într-o primă fază, să plaseze trei bancnote contrafăcute de 50 euro la societăți comerciale.
În urma cercetărilor extinse, s-a stabilit faptul că suspecții au folosit alte cinci bancnote de 50 euro, de asemenea contrafăcute, la săli de joc din Vrancea și Buzău.
Ulterior, s-a ajuns la percheziții domiciliare, iar acum oamenii legii vor să stabilească dacă mai sunt și alte persoane implicate în acest caz.
Cei doi bărbați au fost prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. Bărbatul de 37 de ani a fost reținut pentru 30 de zile, iar celălalt suspect, din Sibiu, va rămâne sub control judiciar pentru următoarele 60 de zile", a relatat corespondentul Antena 3 CNN, Cătălina Smereca.