Presa avertizase că ordonanţa guvernului viza de fapt o serie de demnitari, care puteau astfel să achiziţioneze locuinţele în care stăteau cu chirie.
Curtea a constatat că unele prevederi din lege sunt contrare dispoziţiilor Constituţiei, întrucât instituie un regim privilegiat, nejustificat obiectiv şi rezonabil, pentru cumpărarea locuinţelor din fondul de protocol de către deţinătorii acestora.
Curtea Constituţională a mai decis că această soluţie legislativă contravine, sub aspectul formării şi încasării unui preţ pentru imobilele vândute şi dispoziţiilor referitoare la obligaţia statului de a asigura protecţia concurenţei loiale, de valorificare a tuturor factorilor de producţie şi de protejare a intereselor naţionale în activitatea economică şi financiară.
Decizia de miercuri este definitivă şi general obligatorie. Drept urmare, Legea privind aprobarea Ordonanţei Guvernului nr.28/2007 pentru modificarea Ordonanţei Guvernului nr.19/2002 nu poate fi promulgată de Preşedintele României, urmând să fie trimisă Parlamentului spre reexaminare.
Rompres